Autor: Alexandra Mănăilă

România se află printre țările europene cu cea mai mare mortalitate cauzată de bolile cardiovasculare, astfel că subiectul dislipidemiei devine mai relevant ca oricând. Dr. Cristina Cojocaru, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a tras un semnal de alarmă în cadrul unui webinar, organizat de EndoPacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine. ,,În fiecare an, în România, 260.000 de oameni își pierd viața din cauza complicațiilor cardiovasculare. Pentru a preveni cât mai mult din aceste decese, acești pacienți – mulți aflați la risc cardiovascular foarte înalt- au nevoie de o intervenție rapidă și eficientă”, a precizat dr. Cristina Cojocaru.

În campania națională „Colesterol Alert – informează-te, sănătatea ta contează!”, EndoPacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine a distribuit un chestionar online pentru a vedea ce știu românii despre dislipidemie, colesterol și riscul cardiovascular.

„Am folosit chestionarul EndoPacienți în cadrul cabinetului meu și am rămas surprinsă că majoritatea pacienților nu știu ce este dislipidemia. Au spus că nu cunosc acest termen, în schimb, marea majoritate sunt în tratament pentru dislipidemie, tratament recomandat ori de medicul de familie, ori de medicul cardiolog, iar în cazul unora dintre pacienți tratamentul a fost inițiat de către mine. Este nevoie de mai multă educație medicală făcută în rândul pacienților”, a precizat dr. Cojocaru Cristina, medic specialist diabet nutriție boli metabolice.

Colesterolul, inamicul tăcut

,,Dislipidemiile sunt tulburări ale metabolismului lipidelor, fie prin supraproducție, fie prin deficite de lipoproteine”, a explicat dr. Cojocaru la cel de-al treilea webinar din seria celor patru organizate de EndoPacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine. Acestea pot lua forma colesterolului “rău” (LDL) crescut, a trigliceridelor ridicate sau a colesterolului “bun” (HDL) scăzut.

Dislipidemia aterogenă este o formă particulară de dislipidemie (tulburare a metabolismului grăsimilor din sânge), caracterizată printr-un profil lipidic dezechilibrat, care favorizează formarea plăcilor de aterom în artere — ceea ce crește semnificativ riscul de boli cardiovasculare.

,,Dislipidemia reprezintă un factor de risc pentru creșterile valorilor trigliceridelor peste 150 mg pe decilitru, la care se asociază și scăderea HDL-colesterol sub valoarea de 40 mg pe decilitru la bărbați sau sub valoarea de 50 mg miligrame pe decilitru la femei. Dislipidemia aterogenă este foarte importantă din mai multe puncte de vedere: faptul că se găsește la populația generală cu o frecvență mai mare de 20-30% și faptul că ea reprezintă un factor de risc cardiovascular major”, a afirmat medicul diabetolog.

România, zonă roșie pe harta riscului cardiovascular

Potrivit datelor prezentate în webinar, România este clasificată ca o țară cu risc cardiovascular înalt, conform standardelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). ,,Ne-am născut într-o țară roșie pe harta Europei, iar acest lucru ar trebui să ne responsabilizeze”, a atras atenția dr. Cojocaru, care a explicat că ,,un pacient cu diabet, spre exemplu, are deja risc cardiovascular crescut. Dar și un adult aparent sănătos din România se încadrează automat într-o categorie de risc înalt.”

 De ce contează LDL-ul și trigliceridele?

Reducerea valorilor LDL colesterolului este o prioritate în prevenirea complicațiilor precum infarctul miocardic, AVC-ul sau ateroscleroza.

,,Cu cât mai jos, cu atât mai bine. Un LDL sub 55 mg/dl poate reduce cu 20% riscul evenimentelor cardiovasculare majore”, a subliniat dr. Cojocaru.

Însă atenția nu trebuie să se limiteze doar la LDL. ,,Netratată  dislipidemia sau dacă ne canalizăm practic doar pe tratarea valorilor colesterolului, care acest colesterol se tratează medicamentos, și lăsăm trigliceridele crescute și HDL-ul scăzut, ei bine lăsăm organismul sub umbrela unui risc cardiovascular și care este fără îndoială foarte periculos și din acest motiv, această dislipidemie aterogenă ar trebui investigată și tratată”, a semnalat dr. Cristina Cojocaru.

În loc de concluzie, medicul a precizat că dislipidemia nu doare, dar ucide în tăcere, de aceea trebuie să ne informăm și să respectăm sfaturile specialiștilor și chiar dacă spunem că știm să mai întrebăm medicii și să ne asigurăm că e corect ceea ce cunoaștem. ,,Pacientul român trăiește deja într-o țară cu risc cardiovascular înalt. Nu ne putem permite să fim ignoranți când vorbim de o problemă care ucide sute de mii de români anual. Repetiția e mama învățăturii.”

Webinarul „Colesterol Alert – Cum a fost afectat colesterolul de sărbători” este parte acampaniei naționale „Colesterol Alert – informează-te, sănătatea ta contează!”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *