COMUNICAT DE PRESA – „Glandă mică, impact mare – Dialoguri despre sănătatea TIROIDEI!”
Ziua Mondială a Tiroidei este celebrată în fiecare an pe 25 Mai. Pentru a marca momentul în țara noastră, ENDO Pacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine a organizat, anul acesta, o conferință menită să aducă în atenția publicului larg importanța sănătății acestei glande endocrine, dar și să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă românii care au afecțiuni ale tiroidei. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, în Salonul Alb „Dimitrie Cantemir”, sub înaltul patronaj al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României. Toți actorii, la aceeași masă. Rețeta succesului Conferința intitulată „Glandă mică, impact mare – Dialoguri despre sănătatea TIROIDEI!” a avut două paneluri principale. Primul a prilejuit interacțiunea între autoritățile competente în domeniu și reprezentanții mass-media, iar cel de-al doilea panel a fost dedicat dialogului dintre profesioniştii din domeniul endocrinologiei şi pacienții lor. Dialogul a fost deschis, direct și elocvent, iar în urma sa au fost evidențiate lucrurile care pot fi îmbunătățite, pe viitor, în prevenția, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor tiroidei. În cadrul conferinței am aflat și că a avut succes demersul început anul trecut de ENDO Pacienți pentru aducerea din nou în țară a unui medicament extrem de important. Mai exact, anul trecut ENDO Pacienți a trimis o solicitare către Ministerul Sănătăţii, prin care cerea, ca pentru pacienţii care suferă de hipoparatiroidism, să fie achiziționat medicamentul care conţine vitamina D3 activă, numit calcitriol. Acest produs nu mai era disponibil pe piața din România şi pacienţii au nevoie el pentru a-și ține boala sub control. Cât timp iau această formă de vitamina D, ei nu au crampe musculare, nu au episoade de tetanie, iar valoarea calciului se menține la un nivel mai bun decât cu orice alt medicament. „Sunt încântată să anunţ că această problemă s-a rezolvat şi că pacienţii au deja acces la acest tratament. Pentru această realizare vreau să mulţumesc doamnei prof. dr. Cătălina Poiană – preşedintele Comisiei de Endocrinologie din ministerul Sănătăţii şi domnului farmacist dr. Răzvan Prisada – preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale pentru sprijin şi implicare. Iar, producătorul medicamentului, Montavit, a fost de acord să aducă medicamentul pe piaţa din România”, a precizat Adriana Turea, președinte ENDO Pacienţi – Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine. Ce poate face o glandă mică, dacă nu o supraveghezi Participanții la dezbatere au vorbit fiecare despre importanța păstrării sănătății tiroidei. Spre exemplu, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senatul României, a vorbit despre modul în care glanda tiroidă reacționează în cazul în care apare o infecție în organism, dar și la stres. „E o glandă foarte mică, dar e foarte jucăuşă pentru că e în principal o glandă de stres. (…) În momentul în care un pacient dezvoltă o infecţie una dintre glandele care sare în sus este tiroida şi ca atare trebuie să avem grijă de ea şi mai mult decât atât din când în când trebuie să o mai şi evaluăm. Încet, încet, presupun că determinarea hormonilor tiroidieni o să intre într-un screening pe la o anumită vârstă încolo. Nu ştiu ce vârstă, dar va fi un moment din acesta şi din ce văd eu la pacienţi, majoritatea sunt pe terapii de substituţie şi mai iau câte o pastiluţă pe zi. De fiecare dată când am un pacient care are probleme endocrinologice evident că refer pacientul respectiv colegilor de la endocrinologie aşa încât să avem o evaluare şi respectiv un management al patologiei cât mai bun cu putinţă pentru că orice dereglare într-o parte sau într-alta conduce la o reducere a succesului terapeutic în afecţiunea pentru care ajunge să fie la noi, la boli infecţioase”, a explicat dr. Streinu-Cercel. Drumul corect și terapiile noi Prof.dr. Carmen Orban, care este medic și senator, a spus că o glandă mică precum tiroida poate avea „mai mult decât un impact mare”. „Ar trebui să fim atenţi la sănătatea noastră şi să ne tratăm. Mai cred că orice aspect este extrem de important să-l punem pe tapet, să dezbatem, să găsim soluţiile cele mai bune şi să mişcăm lucrurile. Suntem într-un moment în care cu siguranţă toată lumea spune că sistemul de sănătate, sistemul de educaţie trebuie să meargă într-un drum corect că este prioritate”, a arătat medicul, care este președinte al Subcomisiei pentru populaţie și dezvoltare din Senatul României. Farm. dr. Răzvan Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din România, a vorbit celor prezenți la dezbaterea ENDO Pacienți despre două studii, aflate în fază 3 și 4 de cercetare, care ne-ar putea aduce medicamente revoluționare pentru patologii endocrine. El a punctat, însă, și problemele tehnice care îngreunează accesul pacienților români la terapii noi. „Sunt molecule cu prețuri destul de mici și problema principală de acces este chiar aceasta. Și în condițiile în care există, de exemplu, în ultima perioadă o fluctuație sau este posibilă o fluctuație a cursului de schimb, asta poate impacta, din păcate, în principal, moleculele din această categorie. Și în medicația dedicată tiroidei există astfel de molecule. O altă măsură sunt relațiile acestea, care de la zi la zi parcă se schimbă între piețele americane și europene. Toate lucrurile acestea sunt semnale de alarmă pe care deja le-am luat în calcul”, a explicat farm.dr. Răzvan Prisada. Profesionalist și educație continuă, în sănătate Patologia endocrină este larg răspândită, însă există în prezent metode de diagnostic și mijloace terapeutice prin care să se asigure o îngrijire bună a pacienților consideră prof.dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România. „La Colegiul Medicilor din România susţinem educaţia medicală continuă. Considerăm că orice program de sănătate şi orice program de educaţie care ajută la o mai bună pregătire a medicilor care să aibă ca rezultat o îngrijire mai bună a pacientului este foarte important. (…) Deopotrivă medicii simţeau nevoia unei mai bune comunicări şi a unei necesităţi ca pacientul să asculte mai mult părerea profesionistului din sănătate şi mai puţin pe doctor Google. Atâta timp cât pacientul nu are suficiente informaţii de la noi profesioniştii din sănătate nu putem să-i judecăm pentru că îşi iau informaţii de pe internet sau din