Autor: Dana Lascu

Românii sunt obișnuiți să meargă la medic, de regulă, atunci când ceva îi doare sau când au o nevoie punctuală. În fapt, însă, controalele medicale ar trebui făcute măcar o dată pe an, mai ales cele de prevenție, pentru a preîntâmpina apariția unor afecțiuni cronice sau pentru a le diagnostica în fază incipientă. Spre exemplu, în cazul dislipidemiei, cea vinovată de apariția bolilor cardiovasculare, prevenția ar întrebui să înceapă, la propriu, din burta mamei.

La control din burta mamei

„Pentru a preveni inclusiv apariția dislipidemiei de fapt ar trebui să o avem în minte din momentul în care o femeie este gravidă. Aș spune că doar din momentul în care se naște copilul ai pierdut deja 9 luni. Tot ce face gravida pe parcursul sarcinii pune amprentă asupra copilului, modul în care mănâncă, modul în care se mișcă, tot ce face, și apoi sigur că da, tot ce se întâmplă în mica copilărie, totul amprentează viața de adult. Adică e necesar să facem prevenție pe tot parcursul vieții”, a explicat Dr Daciana Toma, medic de familie, în cadrul Webinarului „Colesterol Alert – Dislipidemii și analize medicale”, organizat de ENDO Pacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine.

Dislipidemia înseamnă de fapt o creștere, în sange, a colesterolului, a trigliceridelor sau a ambelor, sau un nivel scazut al colesterolului „bun” HDL. Ideal ar fi ca ea să fie împiedicată să apară prin cultivarea unui stil de viață sănătos.

Educația pentru sănătate începe în familie

În acest sens, dr. Daciana Toma spune că „în mod ideal, educația pentru sănătate începe în familie. Modul în care ne creștem copiii este unul dintre moștenirile pe care le oferim dincolo, sigur, de moștenirile genetice și alte moșteniri materiale dacă avem ce să le lăsăm”.

Practic, arată medicul de familie, este vorba de  „modul în care îi învățăm să facă mișcare, să mănânce sănătos, să-și respecte orele de somn, iar asta ține de acea prevenție primordială, sunt măsuri pentru evitarea apariției factorilor de risc. Și într-o lume ideală asta ne-am dori foarte mult. Să putem să prevenim apariția factorilor de risc. Să putem să prevenim obezitatea, sedentarismul, dislipidemia – iată -, fumatul, consumul excesiv de alcool, că aceștia toți sunt factori de risc”.

La fel de importantă este și deprinderea mersului la doctor pentru vizite medicale periodice. Pentru că în cadrul acestora pot fi descoperite incipient lucrurile care ne pot distruge sănătatea. 

„Îmi propun ca în întâlnirile periodice pe care le am cu pacienții să identific factorii de risc dacă au apărut. Dacă a început să fumeze, să consume mai mult alcool, dacă a luat în greutate și să ia măsuri pentru controlul acestora, pentru a preveni îmbolnăvirea. Dar făcând investigații periodice, la un moment dat, mai probabil voi diagnostica dislipidemia. (…) Dar nu mi-i tot una când începe acea modificare sau dacă a ajuns la înfundarea vasului (de sânge, n.r.). Adică depinde de noi când depistăm apariția factorilor de risc și apoi când diagnosticăm cât mai devreme dislipidemia. Sigur că teoria asta cu a diagnostica precoce se aplică în absolut orice boală și cu cât depistăm o boală mai devreme, cu atât intervențiile vor fi mai de succes”, a puctat dr. Daciana Toma.

Prevenția se face toată viața

Chiar și atunci când deja avem diagnosticată hipertensiunea, spre exemplu, lupta nu e totuși pierdută. Medicul de familie arată că în astfeld e cazuri „continuăm măsurile de prevenție pentru o grămadă de alte afecțiuni pe care le putem preveni, facem inclusiv prevenție pentru complicațiile hipertensiunii și de bună seamă facem managementul de caz al hipertensiunii, controlăm hipertensiunea și o abordăm ca atare, din perspectiva de a preveni complicațiile acesteia. (…) Una peste alta prevenția o avem pe parcursul întregii vieți și pe măsură ce apar afecțiuni încercăm să facem și controlul acestora”.

Campania Colesterol Alert – Informează-te, sănătatea ta contează, lansată de ENDO Pacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine și susținută de compania Zentiva, își propune să aducă informații și explicații clare ale consecințelor hipertrigliceridemiei și hipercolesterolemiei asupra sănătății, furnizate de medici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *